top of page

Pastorație și duhovnicie

Psihoterapie pastorală ortodoxă

Pastorație și Duhovnicie 2021: Texte
Pastorație și Duhovnicie 2021: Cours

Principala premisă pentru o bună astfel de cooperare o reprezintă, fără îndoială, delimitarea cât mai precisă a ariilor de competență, iar de aici decurge și principalul obiectiv al modulului: sensibilizarea cursanților vis-a-vis de dimensiunea psihologică a problemelor sufletești și echiparea acestora cu un instrumentar cognitiv care ar putea facilita evaluarea justă a fiecărei situații cu care s-ar putea întâlni în lucrarea lor pastorală. Cu alte cuvinte: cum poate determina preotul duhovnic limitele dimensiunii duhovnicești ale unei probleme și, în consecință, limitele intervenției sale? Până unde se poate el implica într-o manieră folositoare și din ce punct (și în ce manieră) se cuvine să facă o onestă declinare a competențelor, încurajând pe cel dinaintea lui să facă apel la un profesionist care, complementar lucrării duhovnicești, ar putea să îl ajute pe om în administrarea dimensiunii psihologice sau chiar biologice a suferinței sale?

Pastorație și Duhovnicie 2021: Text

8 aprilie - 1 iulie 2021

În strânsă continuitate cu întâlnirile din anii precedenți, modulul Pastorație și Duhovnicie 2021 își propune nu doar să afirme posibilitatea, ci și să articuleze principiile fundamentale ale împreună-lucrării dintre duhovnicie și psihologie în complexul proces al vindecării omului. De altfel, această sinergie nu mai reprezintă deloc o noutate în spațiul academic, existând deja o bibliografie generoasă ce explorează oportunitățile, dar și riscurile posibile în cadrul unei astfel de abordări inter-disciplinare. Aceeași tendință este sesizabilă și în practică, binomul duhovnic-psihoterapeut devenind o ocurență comună, mai cu seamă în mediul urban.

X120-christ-good-shepherd-mosaic-legacy-icons__84462.1499795781_edited.jpg

Conținut

Valorizând dezbaterea deja foarte amplă în această direcție, modulul va dezvolta în detaliu posibilitățile practice prin care o bine calibrată cooperare între duhovnic și psiholog poate contribui decisiv la tratarea diferitelor probleme sufletești cu care oamenii vin de obicei la Biserică.

O primă parte introductivă va pune înaintea cursanților liniile directoare, din punct de vedere bisericesc, ale unei astfel de cooperări, semnalând totodată principalele convergențe și divergențe dintre diferitele discipline ce își propun să ajute la tratarea sufletului omenesc. A doua – și cea mai consistentă – parte a prelegerilor va explora pe rând principalele situații dificile cu care se confruntă, de obicei, preotul duhovnic în lucrarea sa pastorală: dependența și comportamentele adictive, psihoza și demonizarea/înșelarea, depresia și anxietatea, problemele adolescenței, conflictele familiale, elemente de psihofarmacologie. Toate aceste teme vor fi abordate de către specialiști în psihologie, psihiatrie și psihoterapie care operează în cadrul unei antropologii ortodoxe și care ne vor ajuta să înțelegem mai bine felul și pârghiile prin care lucrarea acestora poate sprijini, într-o manieră complementară, efortul nostru de acompaniere a celor ce ne cer ajutorul. Ca o reacție la setul precedent de prelegeri, partea a treia a cursului va consta într-o serie de întâlniri cu preoți duhovnici experimentați, cărora le vom cere să ne împărtășească din propria experiență asupra coordonatelor și limitelor, posibilităților, lucrurilor de avut în vedere, dar și a celor de evitat în astfel de situații. Ultima seară se va desfășura sub forma unei mese rotunde, la care vor fi invitați să ia parte toți profesorii care vor fi intervenit în cadrul modulului, cu scopul de a trage împreună concluziile și de a contura posibilele linii de creștere, dezvoltare și fructificare a cunoștințelor dobândite în cadrul cursurilor.

Pastorație și Duhovnicie 2021: Texte

Perioada de înscriere

18 martie – 13 aprilie 2021

Perioada de desfășurare

8 aprilie – 1 iulie 2021

Cui i se adresează?

Acest modul se adresează exclusiv clericilor sau absolvenților de studii teologice care se pregătesc să primească Taina Hirotoniei în viitorul apropiat. În acest din urmă caz, înscrierea se va face pe baza unei recomandări din partea duhovnicului candidatului. Absolvirea modulului Pastorație și Duhovnicie într-unul din anii precedenți poate reprezenta un avantaj în abordarea temei de anul acesta, dar nu reprezintă o condiție necesară, modulul curent constituindu-se într-o unitate de sine stătătoare.

Program

Cursurile vor fi ținute în serile de joi începând cu ora 20.30 (a Parisului), și vor avea o durată de 2h, din care cel puțin ultimele 30 de minute vor fi rezervate întrebărilor din partea cursanților. Programul va debuta joi, 8 aprilie 2021, cu un curs inaugural, și se va încheia joi, 1 iulie 2021, cu o întâlnire concluzivă. De-a lungul acestor trei luni sunt prevăzute și două săptămâni de vacanță de Paști (26 aprilie – 9 mai 2021).

Specificații tehnice

Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet.

Toate cursurile vor fi ținute prin intermediul platformei ZOOM, o aplicație pentru conferințe și cursuri online bine-cunoscută de acum, care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți. Debutul cursurilor va fi precedat de o sesiune de prezentare a platformei ZOOM, în cadrul căreia li se vor prezenta cursanților oportunitățile pe care aceasta ni le pune la dispoziție. Cursanții pot participa la această sesiune tehnică joi, 1 aprilie 2021, începând cu ora 20.00 (GMT +1), chiar înaintea sesiunii inaugurale a modulului.

Înscrieri

Înscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea formularului de înscriere online, disponibil în josul acestei pagini. Data limită pentru înscrieri este marți, 6 aprilie 2021.

Costuri

Taxa de înscriere este în valoare de 100 de euro, trebuind achitată înainte de 30 aprilie 2021. Plata se face prin transfer bancar, cu card de credit sau prin PayPal:

Prin transfer bancar

  • Beneficiar: C.D.S. Paris

  • IBAN: FR76 3000 3030 8500 0372 6088 879

  • BIC/SWIFT: SOGEFRPP

  • Banca: Société Générale

  • Sucursala: Paris Saint Michel

  • Adresa băncii: 10, rue Thenard, 75005 Paris

  • Comunicare: Nume_Prenume_Program de studiu (ex.: Popescu_Vasile_PAST).

Cu card de credit sau prin Paypal

Se aplică un comision de 4% din valoarea tranzacției.

Bursele CDS Paris

Persoanele care, din diferite motive, nu-și permit achitarea integrală a taxei de înscriere au posibilitatea solicitării unei burse de studiu din partea Centrului. În acest caz, completarea formularului de înscriere obișnuit trebuie însoțită de un dosar care să cuprindă următoarele documente:

  1. O scrisoare de motivație din partea solicitantului, în care să fie menționată valoarea contribuției proprii.

  2. Un Curriculum Vitae al solicitantului.

  3. O scrisoare de recomandare din partea preotului paroh al parohiei din care face parte solicitantul (aceasta din urmă, numai în cazul solicitanților mireni).

Toate acestea trebuie trimise prin e-mail la adresa secretar@teologie.eu, înainte de 6 aprilie 2021.

Echipa CDS Paris va analiza fiecare solicitare în parte și-i va informa pe solicitanți asupra deciziei luate, în cel mai scurt timp.

Evaluarea

Dacă evoluția epidemiologică o va permite, evaluarea în urma acestui program de studiu se va face în cadrul unei întâlniri față către față a cursanților cu profesorii, ce va avea loc în toamna anului 2021 (datele exacte și locația vor fi comunicate până la sfârșitul lunii mai 2021).

Cele trei zile de lucru ale acestei întâlniri vor cuprinde, pe lângă evaluarea propriu-zisă a cursanților, o sesiune de prelegeri în plen din partea profesorilor, ateliere tematice și vizitarea câtorva obiective turistice din zona care ne va găzdui. Întreaga activitate va fi încadrată într-un program liturgic, ce va culmina cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, în ultima noapte a întâlnirii.

Evaluarea în urma acestui modul va fi una de tip colocviu, pornind de la un eseu pe care fiecare cursant îl va fi pregătit pornind de la una din temele abordate de-a lungul celor 12 seri de curs. Cursanții vor găsi îndrumări mai detaliate asupra metodologiei de evaluare pe platforma pedagogică a CDS.

Pastorație și Duhovnicie 2021: List
Pastoratie si duhovnicie 2021
bottom of page