top of page

Tradiție canonică și slujire pastorală (2)

Spovedania, Taina înnoirii omului și a reintegrării în comuniunea bisericească

Intro

Noiembrie 2025 – Februarie 2026
o seară pe săptămână

Tradiția canonică este constituită din valorile pe care Biserica le-a așezat și le așează la temelia vieții și slujirii sale pentru a-și împlini în modul cel mai coerent posibil misiunea în lume. Constituită în timp, pornind de la Cuvântul Scripturii și învățăturile Sfinților Apostoli, ea ne ajută neîncetat să trăim valorile creștine, atât în plan personal, cât și comunitar. Din acest motiv, este deosebit de important să actualizăm înțelegerea acestor valori pentru susținerea și dezvoltarea lucrării pastorale.

Prin programul pe care-l propunem, dorim să punem la dispoziția  clericilor din Mitropolia Ortodoxă a Europei Occidentale și Meridionale un cadru de formare continuă prin care să consolidăm așezarea slujirii în bună rânduială

În acest al doilea modul, vom aborda coordonatele legăturii dintre Spovedanie și sfătuirea duhovnicească. Vom porni de la problematica reintegrării în Biserică, asumată la începuturile creștinismului, și vom încerca să înțelegem evoluțiile care au avut loc în timp și modul în care Taina Spovedaniei a ajuns la stadiul în care se găsește în zilele noastre, oferind o orientare practică pentru  asumarea Spovedaniei în circumstanțe concrete. 

Fiul risipitor.jpg

Perioada de înscriere:

Perioada de desfășurare:

15  noiembrie – 24 noiembrie 2025

24 noiembrie 2025 – 26 februarie 2026

Cui i se adresează?

Acest program se adresează cu prioritate clericilor care-și împlinesc misiunea în Europa Occidentală, și mai ales celor care au participat la  primul modul al Formării „Tradiție canonică și slujire pastorală”. În egală măsură, însă, pot fi acceptați și alți clerici doritori, dacă se angajează să recupereze prima parte a acestui program, prin vizionarea prezentărilor disponibile în format video. 

Programul modulului

Programul se va desfășura in serile anunțate mai jos, între orele 20.00 și 22.00 (Ale Parisului):
1.⁠ Luni, ⁠24 noiembrie: Introducere în modul:  Problematica reintegrării în BisericăPocăința, al doilea Botez
2.  Joi,  4 decembrie:  Treptele penitențiale și Taina Spovedaniei 
3. Luni, 8 decembrie: Vindecarea duhovnicească și măiestria duhovnicului. Învățămintele primelor 4 secole creștine 
4.⁠ Luni, 15 decembrie: Spovedania și sfătuirea duhovnicească, în secolele V-X 
5. Luni, 22 decembrie: Influențele scolasticii occidentale și contrareformei asupra Tainei Spovedaniei, în Biserica Ortodoxă 

        -  VACANȚA DE CRĂCIUN -
6.⁠ Luni, 12 ianuarie: Spovedania în mediul familial și spovedania preotului  
7.⁠ Luni, 19 ianuarie: ⁠Spovedania copiilor și pre-adolescenților 
8.⁠ Luni, 26 ianuarie: Spovedania adolescenților și tinerilor 
9.⁠ Joi, 12 februarie: Spovedania persoanelor victime ale adicțiilor 
10.⁠ Luni, 16 februarie: Susținerea duhovnicească a persoanelor cu dizabilități și a mediului lor familial
11. Luni, 23 februarie: Spovedania persoanelor cu tulburări psihice 
12.⁠ ⁠Joi, 26 februarie: Masa rotundă concluzivă 

Specificații tehnice

Echipamente necesare: un calculator și o conexiune bună la Internet.

Toate cursurile vor fi ținute prin intermediul platformei ZOOM, o aplicație pentru conferințe și cursuri online bine-cunoscută de acum, care oferă o foarte bună calitate a sunetului și imaginii, asigurând totodată instrumentele necesare facilitării unui nivel ridicat de interacțiune între profesor și studenți. Debutul cursurilor va fi precedat de o sesiune de prezentare a platformei ZOOM, în cadrul căreia li se vor prezenta cursanților oportunitățile pe care aceasta ni le pune la dispoziție. 

Înscrieri

Înscrierea în acest program se face exclusiv prin completarea formularului de înscriere online disponibil în josul acestei pagini. 

Costuri

Taxa de înscriere este în valoare de 100 de euro. Plata se face prin transfer bancar, cu card de credit sau prin PayPal.

Prin transfer bancar

Beneficiar: C.D.S. Paris
IBAN: FR76 1027 8061 4200 0206 5400 133
BIC/SWIFT: CMCIFR2A
Banca: Credit Mutuel
Sucursala: CCM Paris Monge
Adresa băncii: 25 rue Monge, 75005, Paris
Comunicare: Nume, Prenume, Program de studiu (ex.: POPESCU, Vasile, TCSP 2)

Cu card de credit sau prin Paypal

Se aplică un comision de 4% din valoarea tranzacției.

Acheter avec PayPal

Bursele CDS Paris

Persoanele care, din diferite motive, nu-și permit achitarea integrală a taxei de înscriere, au posibilitatea solicitării unei burse de studiu din partea Centrului. În acest caz, completarea formularului de înscriere obișnuit trebuie însoțită de un dosar care să cuprindă următoarele documente:

  1. O scrisoare de motivație din partea solicitantului, în care să fie menționată valoarea contribuției proprii.

  2. Un Curriculum Vitae al solicitantului.

Acestea trebuie trimise prin e-mail la adresa secretar@teologie.eu, înainte de 5 decembrie 2025.

Echipa CDS Paris va analiza fiecare solicitare în parte și-i va informa pe solicitanți asupra deciziei luate, în cel mai scurt timp.

Evaluarea

Evaluarea este  una de tip colocviu, pornind de la temele abordate de-a lungul celor 12 seri de curs. Îndrumări mai detaliate asupra metodologiei de evaluare vor fi disponibile pe platforma pedagogică MOODLE, a CDS Paris (accesibilă doar cursanților înscriși, care vor primi un ID și parolă).

  • Facebook
  • YouTube

©2025, CDS Paris

bottom of page